Muscarici Casting Day third edition

Muscarici Fly Casting Day, editia a 3-a a avut loc pe malul Timisului la Urseni, sambata 05.11.2011
Invitatul nostru Sasa Zec EFFA CI, este membru de onoare a clubului nostru, si este alaturi de noi de mult timp in diverse actiuni.
A fost un eveniment cu participare gratuita, toate costurile evenimentului fiind suportate de club.

Locatia a fost aleasa pe Timis pentru ca este un riu frumos cu meandre largi si plaje de nisip, riu foarte bun de muscarit in perioada calda a anului. Locurile de la Urseni sint deschise. largi si ideale pentru casting pe iarba sau apa. In perioada de toamna apele sint mici, limpezi, pestii fiind retrasi in zonele de gropi. Locatia pe care am ales-o nu a perturbat cu nimic pestii din zona, fiind cu apa mica.

Povestea zilei incepe cu ora 9.00 cind ne-am intilnit cu Adi Lucuta, Dan Megan si Titus Nicoara la fata locului pentru a aranja lucrurile necesare, am curatat locul de gunoaie, am instalat bannerele, am montat betele pe suport si intre timp Mihnea s-a dus sa-l astepte pe Sasa la intrarea in oras pentru al aduce la Urseni.
Cind am ajuns sa fim cu toate gata, a ajuns si Sasa. Ne-am reintilnit cu bucurie, am baut o cafea impreuna, ne-am pregatit incet betele pentru casting si lumea a inceput deja sa apara.

Pe la 10.45 Sasa a inceput o prezentare scurta a elementelor de basic casting, pentru a ne readuce aminte ce am facut impreuna pina acum si dupa asta am coborit pe plaja la apa pentru demonstratia de roll, switch, spey casting cu echipament de una si doua miini. Demonstratia a fost interesanta in sensul ca au fost prezentate stiluri diferite de a face aceste tipuri de casting, ce oportunitati iti ofera fiecare din el, pe ce echipament, ce elemente adiacente permit si cum sa le faci. Mendinguri in roll cast si switch, aerial roll cast, solutii la diferite situatii de pescuit pe fiecare tip de echipament.
La ora 13.00 am facut o pauza de cafea, bere Caster, si ceva de mincare, dupa care am reintrat pe apa pentru partea de Casting Clinic. Sasa a lucrat cu fiecare in parte, si ne-a evidentiat problemele pe care le avem de rezolvat, (dimensiunea prea mare a loop-urilor si hawl-uri prea devreme pornite), lucruri care afecteaza mult casting-ul tuturor celor prezenti.

Timpul a trecut foarte repede, si s-a apropiat incet seara, lucru ce ne-a obligat sa adunam lucrurile si sa ne indreptam spre restaurantul Nora unde am mers sa mincam ceva impreuna inainte de al petrece pe Sasa prin oras pe drumul spre casa.

O zi superba, calda cu vint slab, o atmosfera placuta si foarte mult de invatat, un instructor bun, o atmosfera super faina, au facut din accest eveniment o zi care a meritat cu siguranta sa fie traita. Berea Caster a intregit evenimentul, sint sigur ca cei care au gustat-o la Zetea si nu au putut fi cu noi acum, isi aduc aminte bine gustul ei.
Sasa va mai veni la noi pentru evenimentele viitoare, am discutat cu el sa continuam pregatirea in casting impreuna.

Date tehnice:
– participanti 25 de persoane din Timisoara si Lugoj
– betze folosite in demonstratie Guideline si Loop
– betze prezentate in Loop, Echo

Date organizare:
– organizator, Clubul Muscaricilor Timisoara
– partener, Clinica de bere Timisoara – producatorul berii Caster, pusa la dispozitie pentru acest eveniment
– fotoreporter partener, Alin Neamtu – Insomnia.ro, caruia ii multumim pentru documetarea evenimentelor noastre

– echipament prezentat, Loop, Echo
– bufet cu cafea, apa minerala si pateuri, covrigei diverse
– buget approx eveniment = 300 EUR

Imaginile realizate de Alin Neamtu
http://insomnia.ro/blog/jurnal/muscarici-fly-casting-day-2011
Toate pozele aici:
http://insomnia.ro/work/muscarici/2011/all